Cand?

Nu imi mai pasa de ceea ce se intampla,imi pasa doar de ceea ce ar trebui sa se intample.Scenarii,scenarii.

Te privesc dar nu te vad,nu mai sunt capabila sa citesc si nu ma refer la carti sau la tine.

Faptul ca nimic nu mai are sens,ca vantul paralizeaza in parul tapat al pitipoancelor,ca pe langa mine trece un mercedes din care se aud la maxim manele si se scuipa seminte,ca scoala se termina,oamenii se muta,oamenii sunt muti,ca tu nu mai esti singurul,ca eu nu mai sunt singura,ca fierbinteala verii ma uraste,ca tu ma iubesti,toate astea ma imbraca.

Nu stiu ce ar trebui sa fac . Sa ma prefac ca nu m-am schimbat,sa las lucrurile sa curga,sa intervin,sa incetez cu privirile”tinta”,sa ma dezbrac de caracter,sa nu mai exist?

Pot sa le fac pe toate,pe rand. Pana la urma toti murim,nu? Ce trebuie sa se intample sa realizam ca niciodata nu o sa mai trecem pe unde am fost,ca niciodata nu vom mai simti ce simtim,ca intotdeauna ramanem singuri,goi,murdari intr-un dus rece?

Poate de un dus rece am nevoie si eu acum. Si tu , si el ,si ea dar in special voi. 

Scrumul

S-a ales oare praful?

…si stau singura sub norii de aur ce isi cern scrumul asupra ochiilor de marmura ,scrumul lor,scrumul meu,scrumul linistii care implineste aerul racoros isi face loc pe solul ademenitor ,visiniu.

Frigul musca din mine cu dinti de sange,limba de foc ,buze de gheata in timp,in timpuri ,in vreme de iarna. Acasa este aici dar casa imi e departe,si tu ..tu nu mai existi. Fularul,peste chipul de ceara imi poate acoperii buzele vinetii insa nu imi poate acoperii cuvintele ce tasnesc precum sagetiile in luptele cele mai crancene.

Cerul se insenineaza, putinul soare imi aduce zambet glacial pe sub materialul intepator dar si o picatura fierbinte ce pare a fii de ploaie pe obraz,topindu-l.Dar nu e ploaia,sunt eu,ca de obicei.Probabil ca sangele clocotind incearca sa isi caute iesirea insa timiditatea il impiedica sa isi arate culoarea vie si linia melodica,linie trasata atent in trupul meu,in mintea mea,in mainile cu care lovesc,mangai,scriu.

Sunteti idioti,nu m-ati crezut.Acum….s-a ales praful.

"..."

Deschide usa ingusta a dormitorului ce ducea spre o platforma , un balcon neterminat care lasa libertatea de a zbura, la indemana oricui. Luase grabita un ceai cu mult prea mult zahar si mult prea multa lamaie decat de obicei iar cu cealalta mana impingea suvite de aur de pe umerii cafenii ce aduceau amintiri din zilele de vara in care lenevea fericita sub soarele crud. Insa in mijlocul lunii decembrie, in locul nisipului fierbinte , talpile ei goale simteau zapada ce acoperea balconul sau ce a mai ramas din el. Fulgii se cerneau incet, pe par,pe sani,pe coapsele pline,fierbinti si peste ceaiul aromat deasupra caruia se topeau incet,in liniste.

Singurul lucru pe care il purta in acel moment era o mandrie incapatanata ,afurisita. In acelasi timp regretele prindeau contur iar chipul ei expresiv se intuneca din ce in ce mai mult contrastand albul ce o inconjura.

“ De ce am tacut?” , “ De ce am fugit?”

“De ce”-uri interminabile care nu ii dadeau pace , o sacaiau, o agasau constant, furandu-i sonmul si tot ceea ce ii mai ramasese.

Se intoarse in dormitor cu ceaiul la fel de rece ca si pielea aramie ce lovea acum asternuturile albe ca si zapada ce ii acoperise parul balai. Ofteaza adanc si arunca lichidul imbracat acum in savoarea iernii stapanitoare.

O priveste curios oglinda mare de pe peretele rosu si ii sopteste slab “ …”

30 de secunde.

Ea se apleca doar pentru o secunda asupra lui,destul cat sa ii simta parfumul in timp ce el astepta nemiscat ,cu ochi impietriti,urmatoarea miscare.

- Si…zici ca te grabesti,sefule?

- Am ..a..nu. raspunde el cu respiratia intretaiata

Il prinde violent de cravata si il trage atat de aproape incat ii respira pe obraz. In scaunul lui confortabil de piele,langa biroul masiv de mahon,isi tine mainile pe genunchi,fortandu-se vizibil sa le pastreze in aceeasi pozitie in timp ce ea se afla in fata lui intr-o rochie rosie foarte decoltata,care permitea formelor voluptoase sa se evidentieze intrebandu-l daca se grabeste.

Nu era convins ca o sa reziste mai mult de 30 de secunde.

Cafea?

Lumina. Pe masura ce mi se deschid ploapele stravezii,imi doresc din ce in ce mai mult sa le pot inchide,sa fie cusute,ascunse pentru eternitate,dar e inutil.

As vrea sa inchid ochii,sa continui visul ciudat care obsesiv isi face loc in creierul meu,in noaptea mea,insistand sa-mi fie carte,film,muzica si pictura.
Inceputul,memorabil.Apar iesind dintr-o cladire imensa cu o rochie alba care mai tarziu va devenii visinie, pana la genunchi,din dantela,o palarie supradimensionata neagra,ochelari de soare sic foarte intunecati cu o rama alba si o linie sangerie care traverseaza fiecare colt si pantofi cu un toc foarte inalt,cam de marimea cutitului din geanta de pe umar.In jur de cincisprezece centimetri.
Buze rosii.
Ciudat este ca eu am toate obiectele acestea aruncate prin casa insa in toata dezordinea ordonata as stii cu precizie unde se afla.
Tu ma intampini cateva strazi departare de cladire intr-un tricou negru si pantaloni simpli,albi.Sfarsit.
Sfarsitul tau.Sangeros,interzis,placut,aplaudat,demn de orice film,carte,muzica,pictura,in contrast cu personalitatea ta.Ochii tai albastrii imi apar in minte acum,in timp ce iti scriu,felul in care se maresc,de piatra,oglindindu-se in lama cutitului.
Te conving usor sa ma urmezi intr-un loc "special" care evident va fii ultimul de care te vei bucura. In cateva minute pot nota in carnetelul meu ultimul cuvant. Oamenii au diferite feluri de a muri,cineva odata mi-a spus "plec" si a inchis ochii. Mi s-a parut chiar amuzant.Majoritatea striga"nu" pana in ultima clipa insa tu ...tu ai ramas tacut.Ma gandeam ca poate am atins corzile vocale.Mda,cred ca asta a fost.
O cafea tare si un singur cutit simplu,de bucatarie este tot ce am nevoie.Rudimentar,stiu dar tu nu mai ai timp sa judeci. Scena se incheie cu imaginea inimii tale care ,calda inca zace in mana ta. Nu vreau sa imi mai spui ca ti-am furat inima.E a ta ,tineti-o!
Acum ca ai aflat in sfarsit ce ma tortureaza in fiecare noapte,cum mi-ai cerut,as vrea sa iti arat un loc special.Nu mai am cafea si promit sa fiu cuminte.Vii?

Vara trecuta...

De ce nu imi plac florile

Plante cu un caracter şi caracter emoţional. Dai o floare delicată unei fete la fel de delicată şi dacă eşti norocos i se vor umezi ochii şi vei auzi un ’ce drăguuuuţ’ Asta dacă tu eşti Acela sau dacă încerci să o împaci.
De ce nu primeşti acelaşi răspuns dacă îi oferi un buchet generos de rădăcini de trandafiri , împreună cu tulpina cu plus de spini ? Fata te va crede ciudat sau pur şi simplu nebun. Dar eu aş vrea să primesc un buchet de rădăcini de trandafiri şi da, împreună cu spini.
Ambele sunt plante. Doar sub alta formă. Şi ce? Exact,şi ce?
Şi ce dacă nu îmi plac florile?
Încearcă ceva : închide ochii şi spune-ţi în gând cuvântul floare. În minte îţi va apărea partea superioară a unei flori pe care ai oferit-o ,pe care ai primit-o sau pe care ai văzut-o şi te-a impresionat. Da, partea colorată,vie a florii.
Nu se va gândi nimeni la rădăcina sau tulpina florii. Bineînţeles ,fără acestea două nu ar mai fi existat acea parte superbă,acele petale de catifea care ne încântă privirea. Si aici nu mă refer numai la flori.
Deasta nu imi plac mie florile.

Varsta

Sânge,diamante şi un vin fierbinte. Ce îţi pot cere mai mult? E sacrificiul suprem,te dăruieşti mental şi fizic doar pentru pură recunoştiinţă. Eşti practic,un complice umil, dispus să facă orice pentru aş-i satisface stapâna. E perfect.
Şi am să pun o întrebare neobişnuită pentru cei care se mulţumesc cu propria condiţie,fără a gândi prea mult sau cel puţin fără a se gândi la urmări şi situaţii cu două tăişuri. De ce e perfect?
Într-un anumit moment,punctul culminat, ai să îţi arăţi adevărata vârstă şi o să caştigi ceva. O parte a cuţitului este îmbibată cu miros de miere si balsam cu lapte,dar despre cealaltă nu suflă nimeni nicio vorbă. De ce?

Azi

Plouă… dar tu eşti linia decisivă cerată de pe cerul meu. Desparţi cerul în două,două inimi mari de nori gri,apasători şi îi colorezi cu pastel de caramel ars. Eşti apă,simţi apă,oferi apă! Apari cu multe calităţi,în calitate de ce vreau eu,te simt,te respir şi te aduc in vise şi visuri.
Versuri de ploaie tatuate albastru pe pielea ta, pornind dinspre inelar,incet,timid spre inimă şi apoi pe intregul corp.
Am vrut sa ştii asta.

Smoala

Respri prin pori de smoala si iti aduni puterile din noroi fierbinte. Te compui si te descompui ,plangi si razi la orice semnal la care ar trebui sa raspunzi. Marioneta.

Si te agati de fire de paianjen tesute pentru tine, cu multa migala iar efortul depus este inferior celui caruia vei fi tu supus pentru a incerca sa respiri in ea odata ce esti prins.

Dar tu respiri prin smoala. Pe intreaga fata ,urme de zgarieturi si pareri de rau dar se pierd si se aduna intr-un subconstient negru,personal. E acolo si deranjeaza.

Cu toate astea… esti decor. Decor agreabil si maleabil.Esti acolo pentru a nu fii intr-un alt loc si chiar daca trupul tau este controlat de creier,creierul tau este controlat de altceva. Si spun altceva ,nu altcineva. Informatia nu isi poate face drum prin straturile de lava,argila,pamant negru si emotii reprimate. Deschide!

Intarziem...

Visai,dar te-am interupt. Ti-ai deschis ochii mici de somnul dulceag,ca un pisoi distrat,patetic. Ai scos sunetul tau specific matinal si intr-un final te-ai uitat la mine. Eu eram gata de plecare,imbracata,tu…. nu.Intarzii din nou. Te uitai la mine cu surprindere sincera , ti-am dat parul la o parte de pe fruntea incretita si ne priveam in liniste albastra. Pereti albi in jurul nostru si inimi rosii. Toate aceste culori,combinate intr-un singur moment crucial. M-am aplecat deasupra ta si ti-am simtit somnul inca intre gene si respiratii. Un fel de catifea incapatanata iti imbraca gandurile dar te luptai cu ea sfasiind-o rece. Calda era intreaga ta piele pe care o aratai sub rafale de material subtire. Erai mandru de ea. Era a ta, ca si mine de altfel. Era a mea. Pupilele ti s-au dilatat si un ranjet fierbinte te-a tradat pana la urma. Mi-ai prins chipul intre mainile tale puternice si m-ai pierdut o secunda. In cateva clipe , eram langa tine ,mandra de pielea mea sub rafale de material subtire. Intarziem,din nou…

Amestec

Cand frigul te incalzeste ,apa te aprinde pamantul te spulbera si aerul te sufoca iti ridici mainile recunoscator spre cer si multumesti naturii ca desertul tau se pierde. Pielea ta cedeaza brutal sub presiunea crinilor ce incearca sa iasa la lumina din tine soptindu-ti calm spiritualitatea. Ranile deschise de flori si mirosul de portocale forteaza fiecare particula din tine sa explodeze in alte milioane mult mai mici in artificii stralucitoare. In armonia simfoniilor grandioase intreg corpul tremura sub ploaia de lacrimi de fericire si caramel incins. Noroi albastru ca si cerul zilelor de mai in priviri lenese si par de catifea maronie ca o coroana asupra centrului universal. Cu o singura miscare precisa si rosie poti opri acest proces dar…vrei asta?

Aprins

Sincer..?
Niciodata.Imi place cum suna cuvintele rostite de umbra ta solara pentru ca cetatea mintii tale este construita cu fundatii solide de flori uscate si ceara. . In momentele confuze dinaintea dominarii totale, somnul invie in raze pure si cenusii ingloband luna intr-un pumn de fier si strivind-o cu blandete pana cand ii fura oxigenul deja inexistent. E un angajament riscant si avantajos. Chiar si reflexul tau de a raspunde negativ la orice intrebare optimista te situeaza pe un piedestal aflat in centrul pamantului unde linistea ar face orice sa scape din cosmarul viu. Si aceeasi umbra poetica si rebela a ta mai scapa o suvita arsa ademenind privirea sa o urmeze si sa se ingrozeasca.

Paranteza rotunda

Arunca-te. Arunca-te si sigur cazi.. Sunt sanse foarte mici sa prinzi aripi si in zborul tau sa te metamorfozezi. In linistea acerba ,sunetul craniului tau lovind betonul invinge operele muzicale ale tuturor timpurilor. Genul acesta de muzica l-as asculta in fiecare zi, in fiecare clipa si da, spun clipa pentru ca secunda este prea ingusta. Sinonim pentru adjectivul pe care il folosesc intotdeauna pentru a-ti descrie viziunea. Si stii ca te iubesc pentru ca asa esti tu. Ca o floare. Mereu palida si ofilita,singura perioada in care petalele tale stralucesc in soarele iubitor fiind vara si este atat de scurta incat nici nu se observa .

Caramel

Ai caramelizat vreodata ceva? Eu da. Am caramelizat zambete,ochi,efecte si le-am schimbat gustul astfel incat au devenit ce vroiam eu sa devina.
Caramelizare e un proces…dulce evident dar atunci devine prea dulce,zaharul se pierde,arde,iar fumul se raspandeste incet in aer,penetrandu-l si luandu-i viata.
Am caramelizat doi magneti odata. Inveliti in substanta fierbinte pareau de nedespartit insa atunci cand s-au separat, fire de zahar ars atarnau lenese dar ferme intre ei ,ca o panza de paianjen tesuta cu multa grija si cu ganduri de razboi. I-am tras imediat,altfel se lipeau inapoi,de mine,de haine si de razele cerate ale soarelui portocaliu. Stralucea pentru ei si li se oferea drept culoare,exuberanta,viata.
Caramelul are multe nuante,reflexii si numai incercarea indrazneata de a-l analiza,trimite ochiul uman in alta dimensiune,dulce,agreabila,amiabila dar si fatetata.
Mie imi place caramelul si cred ca te plac pe tine dar pentru asta ai nevoie de putine schimabari,adaptari si bineinteles indulciri. O sa iti caramelizez zambetele,ochii si efectele asupra mea si am sa iti schimb gustul astfel incat sa devii ce vreau eu sa devii. Doar tu.

Cercul si perdele colorate

De cate ori mi-am promis mie sa nu mai las asta sa se intample?
Nu are niciun sens .. dar nu are sens nici sa nu ma gandesc la asta. E un fel de placere interzisa si diabolica pe care mi-o permit pentru un lucru considerat de altii ca fiind normal.
Si ma aflu la intersectie din nou. Un panou mare .. multe directii.. si o singura alegere. Care?
De ce atunci cand ma simt pregatita sa mi-o asum, ma simt copil , din nou. Copil cu haine murdare si nisip pe maini care isi cauta cu rasuflarea taiata animalul de plus pentru a putea dormi.
E un cerc vicios din care nu poti iesi decat daca dai mai departe . acea persoana intra in locul tau si detine puterea asupra ta , in orice clipa existand sansa ca jocul tau micut sa se afunde intr-un lac negru incarcat de priviri suspecte .
Mie nu imi plac cercurile. Nu imi plac pentru ca nu au un capat pe care te poti baza si nu se opresc niciodata. Au un centru greu de atins si de pastrat si o raza pe care trebuie sa o calculezi si sa o analizezi cu atentie. Si nu spun asta pentru ca nu imi place matematica.
O perdea colorata si imposibil de patruns se implanteaza in fata fiecarei personae cu menirea de a nu te lasa sa vezi griul apasator si gandurile alb-negre ale persoanei. Deci?
Pe cine aleg? Ce perdea colorata imi poate tine locul si ma poate stapani in cercul viciilor pe care il urasc atat de mult?

Timp.

O eclipsa si un zambet. Pe masura ce te apropii,vad sufletul batran in trupul tau tanar si imi opresc respiratia,pentru 2 secunde. Care trec ca prin vis in imaginatia mea clara si imi inchipui cum noi cucerim lumea in acele doua secunde. Noi doi.
Te studiez atenta si pictez imaginea mea despre tine cu pensule fine si agile.
Un camp magnetic si o forta puternica,un suras din priviri si oricat as incerca sa te citesc,sa te anailzez , ajung la nefericita concluzie ca nu stiu nimic despre tine. E ca si cum ai invata totul despre zero. Chiar daca instincul tau iti sopteste sa te apropii iar trupul tau pare sa i se supuna,te retragi incet in sine,spiritual, sa nu cumva sa am acees la emotii sau trairi. O carapace dura dar si delicata nu se poate deschide cu o privire cum nici cu o floare nu se face primavara.
Codite impletite,parfum si lumina. Lasa-ma sa te descopar. Arata-te gol si deschis,simplu, asa cum am facut-o eu de atatea ori. Volum in cuvinte si vreau flux de emotii. Importante pentru tine,pretioase pentru mine. Timp.

Liniste

Toate culorile in raze si in ganduri, tot intunericul in cuvinte si intreaga dulceata in soapte. Daca te-as strange in brate atat de tare incat sa iti fur respiratia, m-ai iubi si maine? Maine voi fi la fel. Tu?
Maine nu este atat de previzibil precum cred unii. Maine iti poti lua o geanta cu haine si sa pleci, fara explicatii, fara rationalitate. Pleci sa explorezi, sa descoperi ce se afla dincolo de obisnuit, sau pe tine chiar.. Pentru ca maine apare soarele din nou si tot maine drumul tau ti se va deschide in fata ca o rana fericita. Si ce faci acum? Il urmezi, fireste. Pana la urma, cine esti tu sa te lupti cu un destin hotarator, impunator si obligatoriu? Dar daca nu poti defini termenul destin, ce sens mai are?
Ce sens mai are sa apara soarele din nou, sa iti incarci o geanta, sa te descoperi?
Prin sticla mintii tale, le vezi si percepi pe toate si sigur pare imposibil sa nu simti asa , sa nu te regasesti in toate nimicurile care se aduna in fiecare zi si iti compun o personalitate si o viziune care nu iti apatine dar pana la urma te reprezinta.
Linistea striga adevarul.

Cinci decenii

In fiecare dimineata isi rupe cu brutalitate lanturile si le arunca inapoi in vise si visuri. In aceleasi dimineti incandescente se joaca dulce si vulgar cu pigmentii , intunecandu-i , si astfel se preface intr-o raza de soare bruneta. In momentul in care oglinda o priveste miile de particule de sclipire cu miros de cirese din parul ei se ancoreaza adanc in imagine creand un..zambet. Un zambet al oglinzii,fericita ca reflecta emblema frumusetii,sub genele ei negre si seduse de lumina. Frumusetea ei pare umbrita de varsta insa umbra e nesemnificativa si dimpotriva, ii confera o aura de eleganta si putere,nimiceste orice dubiu de frumusete eterna. In lanturile ei isi izoleaza adevaratele emotii , pe care ceilalti le exprima natural, fara ezitare si totusi ea transmite atat de mult ochiului uman incantat de prezenta parfumlui de cirese. Cele cinci decenii ale sale pe care le poarta cu mandrie nu o impiedica pe Sara sa fure si sa zdrobesca traditionalele inimi iar florile din palaria ei explica lucrul acesta cu exuberanta.

Martie

Un inceput de primavara, un el si o ea fericiti.O plimbare in natura inflorita si declaratii,povesti. In mirosul dulce, ea isi lasa imaginatia sa prinda aripi si se aseaza pe iarba tanara. Priveste cerul care parca ii zambeste iar apoi isi ridica mainile in aer in timp ce el se aseaza langa ea. O cuprinde cu bratele lui puternice si ii promite in soapta ca nu ii va da drumul niciodata. Ea adoarme, visand pueril in bratele lui.
El ii priveste firele roscovane din parul de foc iar razele soarelui le patrund adanc , lasand semne violente. La fel de frumos straluceste si cutitul din mana lui. Lama ascutita ii mangaie pielea fina si ajunge incet,spre pieptul ei care pulseaza intr-un ritm frenetic. Dintr-o miscare ii taie bucata de panza care ii acopera trunchiul si se aseaza deasupra ei , cu ochii larg deschisi. Toate se intampla atat de repede incat in somnul ei, nu simte nimic. Lui, i se largesc pupilele si i se schimba culoarea ochiilor de fiecare data cand cutitul se infige furios in carnea ei frageda. In cateva secunde,dupa ce si-a terminat jocul , lasand-o fara suflare,isi sterge mainile cu un servetel , scoate din buzunar un carnetel si un pix si bifeaza un numar. Apoi, se aseaza langa ea, o strange cu putere in brate, astfel incat sangele ei sa ii picteze trupul si ramane o vreme privind-o.