Cand frigul te incalzeste ,apa te aprinde pamantul te spulbera si aerul te sufoca iti ridici mainile recunoscator spre cer si multumesti naturii ca desertul tau se pierde. Pielea ta cedeaza brutal sub presiunea crinilor ce incearca sa iasa la lumina din tine soptindu-ti calm spiritualitatea. Ranile deschise de flori si mirosul de portocale forteaza fiecare particula din tine sa explodeze in alte milioane mult mai mici in artificii stralucitoare. In armonia simfoniilor grandioase intreg corpul tremura sub ploaia de lacrimi de fericire si caramel incins. Noroi albastru ca si cerul zilelor de mai in priviri lenese si par de catifea maronie ca o coroana asupra centrului universal. Cu o singura miscare precisa si rosie poti opri acest proces dar…vrei asta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu