"..."

Deschide usa ingusta a dormitorului ce ducea spre o platforma , un balcon neterminat care lasa libertatea de a zbura, la indemana oricui. Luase grabita un ceai cu mult prea mult zahar si mult prea multa lamaie decat de obicei iar cu cealalta mana impingea suvite de aur de pe umerii cafenii ce aduceau amintiri din zilele de vara in care lenevea fericita sub soarele crud. Insa in mijlocul lunii decembrie, in locul nisipului fierbinte , talpile ei goale simteau zapada ce acoperea balconul sau ce a mai ramas din el. Fulgii se cerneau incet, pe par,pe sani,pe coapsele pline,fierbinti si peste ceaiul aromat deasupra caruia se topeau incet,in liniste.

Singurul lucru pe care il purta in acel moment era o mandrie incapatanata ,afurisita. In acelasi timp regretele prindeau contur iar chipul ei expresiv se intuneca din ce in ce mai mult contrastand albul ce o inconjura.

“ De ce am tacut?” , “ De ce am fugit?”

“De ce”-uri interminabile care nu ii dadeau pace , o sacaiau, o agasau constant, furandu-i sonmul si tot ceea ce ii mai ramasese.

Se intoarse in dormitor cu ceaiul la fel de rece ca si pielea aramie ce lovea acum asternuturile albe ca si zapada ce ii acoperise parul balai. Ofteaza adanc si arunca lichidul imbracat acum in savoarea iernii stapanitoare.

O priveste curios oglinda mare de pe peretele rosu si ii sopteste slab “ …”