Cand?

Nu imi mai pasa de ceea ce se intampla,imi pasa doar de ceea ce ar trebui sa se intample.Scenarii,scenarii.

Te privesc dar nu te vad,nu mai sunt capabila sa citesc si nu ma refer la carti sau la tine.

Faptul ca nimic nu mai are sens,ca vantul paralizeaza in parul tapat al pitipoancelor,ca pe langa mine trece un mercedes din care se aud la maxim manele si se scuipa seminte,ca scoala se termina,oamenii se muta,oamenii sunt muti,ca tu nu mai esti singurul,ca eu nu mai sunt singura,ca fierbinteala verii ma uraste,ca tu ma iubesti,toate astea ma imbraca.

Nu stiu ce ar trebui sa fac . Sa ma prefac ca nu m-am schimbat,sa las lucrurile sa curga,sa intervin,sa incetez cu privirile”tinta”,sa ma dezbrac de caracter,sa nu mai exist?

Pot sa le fac pe toate,pe rand. Pana la urma toti murim,nu? Ce trebuie sa se intample sa realizam ca niciodata nu o sa mai trecem pe unde am fost,ca niciodata nu vom mai simti ce simtim,ca intotdeauna ramanem singuri,goi,murdari intr-un dus rece?

Poate de un dus rece am nevoie si eu acum. Si tu , si el ,si ea dar in special voi. 

Scrumul

S-a ales oare praful?

…si stau singura sub norii de aur ce isi cern scrumul asupra ochiilor de marmura ,scrumul lor,scrumul meu,scrumul linistii care implineste aerul racoros isi face loc pe solul ademenitor ,visiniu.

Frigul musca din mine cu dinti de sange,limba de foc ,buze de gheata in timp,in timpuri ,in vreme de iarna. Acasa este aici dar casa imi e departe,si tu ..tu nu mai existi. Fularul,peste chipul de ceara imi poate acoperii buzele vinetii insa nu imi poate acoperii cuvintele ce tasnesc precum sagetiile in luptele cele mai crancene.

Cerul se insenineaza, putinul soare imi aduce zambet glacial pe sub materialul intepator dar si o picatura fierbinte ce pare a fii de ploaie pe obraz,topindu-l.Dar nu e ploaia,sunt eu,ca de obicei.Probabil ca sangele clocotind incearca sa isi caute iesirea insa timiditatea il impiedica sa isi arate culoarea vie si linia melodica,linie trasata atent in trupul meu,in mintea mea,in mainile cu care lovesc,mangai,scriu.

Sunteti idioti,nu m-ati crezut.Acum….s-a ales praful.

"..."

Deschide usa ingusta a dormitorului ce ducea spre o platforma , un balcon neterminat care lasa libertatea de a zbura, la indemana oricui. Luase grabita un ceai cu mult prea mult zahar si mult prea multa lamaie decat de obicei iar cu cealalta mana impingea suvite de aur de pe umerii cafenii ce aduceau amintiri din zilele de vara in care lenevea fericita sub soarele crud. Insa in mijlocul lunii decembrie, in locul nisipului fierbinte , talpile ei goale simteau zapada ce acoperea balconul sau ce a mai ramas din el. Fulgii se cerneau incet, pe par,pe sani,pe coapsele pline,fierbinti si peste ceaiul aromat deasupra caruia se topeau incet,in liniste.

Singurul lucru pe care il purta in acel moment era o mandrie incapatanata ,afurisita. In acelasi timp regretele prindeau contur iar chipul ei expresiv se intuneca din ce in ce mai mult contrastand albul ce o inconjura.

“ De ce am tacut?” , “ De ce am fugit?”

“De ce”-uri interminabile care nu ii dadeau pace , o sacaiau, o agasau constant, furandu-i sonmul si tot ceea ce ii mai ramasese.

Se intoarse in dormitor cu ceaiul la fel de rece ca si pielea aramie ce lovea acum asternuturile albe ca si zapada ce ii acoperise parul balai. Ofteaza adanc si arunca lichidul imbracat acum in savoarea iernii stapanitoare.

O priveste curios oglinda mare de pe peretele rosu si ii sopteste slab “ …”

30 de secunde.

Ea se apleca doar pentru o secunda asupra lui,destul cat sa ii simta parfumul in timp ce el astepta nemiscat ,cu ochi impietriti,urmatoarea miscare.

- Si…zici ca te grabesti,sefule?

- Am ..a..nu. raspunde el cu respiratia intretaiata

Il prinde violent de cravata si il trage atat de aproape incat ii respira pe obraz. In scaunul lui confortabil de piele,langa biroul masiv de mahon,isi tine mainile pe genunchi,fortandu-se vizibil sa le pastreze in aceeasi pozitie in timp ce ea se afla in fata lui intr-o rochie rosie foarte decoltata,care permitea formelor voluptoase sa se evidentieze intrebandu-l daca se grabeste.

Nu era convins ca o sa reziste mai mult de 30 de secunde.

Cafea?

Lumina. Pe masura ce mi se deschid ploapele stravezii,imi doresc din ce in ce mai mult sa le pot inchide,sa fie cusute,ascunse pentru eternitate,dar e inutil.

As vrea sa inchid ochii,sa continui visul ciudat care obsesiv isi face loc in creierul meu,in noaptea mea,insistand sa-mi fie carte,film,muzica si pictura.
Inceputul,memorabil.Apar iesind dintr-o cladire imensa cu o rochie alba care mai tarziu va devenii visinie, pana la genunchi,din dantela,o palarie supradimensionata neagra,ochelari de soare sic foarte intunecati cu o rama alba si o linie sangerie care traverseaza fiecare colt si pantofi cu un toc foarte inalt,cam de marimea cutitului din geanta de pe umar.In jur de cincisprezece centimetri.
Buze rosii.
Ciudat este ca eu am toate obiectele acestea aruncate prin casa insa in toata dezordinea ordonata as stii cu precizie unde se afla.
Tu ma intampini cateva strazi departare de cladire intr-un tricou negru si pantaloni simpli,albi.Sfarsit.
Sfarsitul tau.Sangeros,interzis,placut,aplaudat,demn de orice film,carte,muzica,pictura,in contrast cu personalitatea ta.Ochii tai albastrii imi apar in minte acum,in timp ce iti scriu,felul in care se maresc,de piatra,oglindindu-se in lama cutitului.
Te conving usor sa ma urmezi intr-un loc "special" care evident va fii ultimul de care te vei bucura. In cateva minute pot nota in carnetelul meu ultimul cuvant. Oamenii au diferite feluri de a muri,cineva odata mi-a spus "plec" si a inchis ochii. Mi s-a parut chiar amuzant.Majoritatea striga"nu" pana in ultima clipa insa tu ...tu ai ramas tacut.Ma gandeam ca poate am atins corzile vocale.Mda,cred ca asta a fost.
O cafea tare si un singur cutit simplu,de bucatarie este tot ce am nevoie.Rudimentar,stiu dar tu nu mai ai timp sa judeci. Scena se incheie cu imaginea inimii tale care ,calda inca zace in mana ta. Nu vreau sa imi mai spui ca ti-am furat inima.E a ta ,tineti-o!
Acum ca ai aflat in sfarsit ce ma tortureaza in fiecare noapte,cum mi-ai cerut,as vrea sa iti arat un loc special.Nu mai am cafea si promit sa fiu cuminte.Vii?

Vara trecuta...

De ce nu imi plac florile

Plante cu un caracter şi caracter emoţional. Dai o floare delicată unei fete la fel de delicată şi dacă eşti norocos i se vor umezi ochii şi vei auzi un ’ce drăguuuuţ’ Asta dacă tu eşti Acela sau dacă încerci să o împaci.
De ce nu primeşti acelaşi răspuns dacă îi oferi un buchet generos de rădăcini de trandafiri , împreună cu tulpina cu plus de spini ? Fata te va crede ciudat sau pur şi simplu nebun. Dar eu aş vrea să primesc un buchet de rădăcini de trandafiri şi da, împreună cu spini.
Ambele sunt plante. Doar sub alta formă. Şi ce? Exact,şi ce?
Şi ce dacă nu îmi plac florile?
Încearcă ceva : închide ochii şi spune-ţi în gând cuvântul floare. În minte îţi va apărea partea superioară a unei flori pe care ai oferit-o ,pe care ai primit-o sau pe care ai văzut-o şi te-a impresionat. Da, partea colorată,vie a florii.
Nu se va gândi nimeni la rădăcina sau tulpina florii. Bineînţeles ,fără acestea două nu ar mai fi existat acea parte superbă,acele petale de catifea care ne încântă privirea. Si aici nu mă refer numai la flori.
Deasta nu imi plac mie florile.